Adam Si Eva De Liviu Rebreanu

[andreibest97]

Adam si Eva de Liviu Rebreanu dezvolta la modul liric una din temele cardinale ale oricarei mitologii- metempsihoza cu implicatiile ei- un ciclu expiator de mai multe reincarnari. Adam si Eva de Liviu Rebreanu a aparut la scurt interval (1925) după Ion şi Pădurea spânzuraţilor , romanul Adam si Eva, carte de al doilea raft din creaţia rebreniană, nu poate fi totuşi minimalizată, de n-ar fi să luăm în consideraţie mărturisirea autorului din 1932- care se ştie era extrem de lucid faţă de propriu-I scris:
Adam si Eva de Liviu Rebreanu propriu-I scris,,În orice caz, mie, din tot ce am scris până acum, Adam şi Eva mi-e cartea cea mai dragă.Poate că într-însa e mai multă speranţă dacă nu chiar o mângâiere, pentru că într-însa viaţa omului e deasupra începutului şi sfârşitului pământesc, în sfârşit pentru că Adam şi Eva, e cartea iluziilor eterne…”

Adam si Eva de Liviu Rebreanu cuvintele citate trimit la o trăsătură mai puţin cunoscută a spiritualităţii lui Rebreanu: puternica vocaţie a idealităţii, însuşire care, departe de a rămâne la un nivel declarativ-nostalgic, dobândeşte o transfigurare corespunzătoare în multe pagini din opera sa. În perspectiva întregului său drum de viaţă şi de creaţie şi, mai ales, a eului profund prin care opera sa se justifică în afara aparenţelor ei obiective, Rebreanu, apare ca un scriitor de excepţională complexitate, receptiv la exigenţele modernităţii.

În Jurnal, Rebreanu descrie geneza romanului: o viziune lirică avută în adolescenţă într-o criză de friguri. Iar în Caietele de creaţie descrie evoluţia elaborării romanului până la finisarea lui.

Pentru unele amănunte revelatoare care descriu mitul metempsihozei ca model arhetipal al reîncarnării eroilor din romanul Adam şi Eva, reproducem mărturisirile din Jurnal referitoare la viziunea lirică ce s-a repetat în adolescenţă, întâlnirea cu o necunoscută de la Iaşi, a cărei privire I-a adus aminte de viziunea din adolescenţă, şi recurgerea la teoria reîncarnării eroilor romanului, axat pe mitul platonician al despărţirii androginului în două jumătăţi, bărbatul şi femeia, care se caută într-un ciclu de şapte vieţi terestre, toate ratate, pentru vini nemărturisite, ca în a şaptea viaţă cele două făpturi ce s-au întâlnit fugar, dar nu şi-au putut realiza dragostea, să se recontopească într-o făptură androgină care astfel îşi recâştigă starea integrală genuină:

,,Viziunea , de mult uitată, mi-a reapărut în suflet atunci când m-am apucat să scriu o poveste cu reîncarnare. Romanul Adam şi Eva de aici a pornit, deşi apoi a urmat alte căi. Viziunea a servit doar la închipuirea teoriei ce mi-a trebuit pentru motivarea celor şapte vieţi sau a încarnărilor celor două suflete, care în planul divin constituie unul singur, alimentat de o iubire eternă(…).Totuşi, întâlnirea cu necunoscuta de la Iaşi nu se putea rezolva pentru mine cu o nuvelă romanţoasă , mai mult sau mai puţin în genul Sărmanului Dionis. Teoria reîncarnării poate servi însă ca fir roşu pentru o viaţă completă, adică una trăită în mai multe epoci. …Romanul are nevoie de un conflict care să canalizeze interesul. Şi atunci, încet-încet, mi-am făcut eu singur o teorie potrivită cerinţelor romanului închipuit. …În orice caz , mie, din tot ce am scris până acum, Adam şi Eva mi-e cartea cea mai dragă.Poate pentru că într-însa e mai multă speranţă, dacă nu chiar mângâiere, pentru că într-însa viaţa omului e deasupra începutului şi sfârşitului pământesc, în sfârşit, pentru că Adam şi Eva e cartea iluziilor eterne(…)”

Mărturisirile dezvăluie o poligeneză declarată prin :
1) viziunea din adolescenţă;
2) întâlnirea cu necunoscuta de la Iaşi;
3) drama poeţilor Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel ambii îndrăgostiţi de Natalia Negru ;
4) mitul metempsihozei ca model literar şi
5) oscilarea alegerii unui titlu între Poveste de reîncarnare, Şarpele şi Adam şi Eva- pentru a exprima simbolic succesiunea celor şapte vieţi predestinate.